Imprimanta 3D pentru... alimente!
Agenţia spaţială americană NASA i-a alocat inginerului Anjan Contractor o bursă de 125.000 de dolari pentru dezvoltarea unui prototip de imprimantă 3D destinată printării de alimente, în intenţia de a asigura cu produse alimentare participanţii la misiuni spaţiale de lungă durată. Cu toate acestea, dezvoltatorul are idei îndrăzneţe în privinţa dispozitivului, căruia îi atribuie „misiune umanitară de anvergură”, în ideea că poate mâncarea printată va reuşi să pună capăt foametei pe Pământ şi să rezolve problema malnutriţiei în ţările sărace. Astfel, imprimanta va pregăti preparatele din ingrediente care vor fi în formă de pulbere şi vor fi depozitate în cartuşe ce pot fi schimbate. Amestecând ingrediente în diferite proporţii şi adăugând apă sau ulei, se vor putea obţine diferite feluri de preparate. Perioada de valabilitate a unui cartuş reumplut ar putea fi de până la treizeci de ani, conform planurilor dezvoltatorului. Primul produs „printat”, pe banii NASA, va fi pizza, graţie faptului că îndrăgitul preparat italian poate fi produs în straturi. Anjan Contractor, angajat al companiei Systems and Materials Research Corporation, a primit respectiva bursă din partea NASA, după ce a realizat prototipul unui printer 3D pentru imprimarea ciocolatei.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!